Dacă ești creștin, ai fost născut din nou și îți trăiești viața pentru a-i da slavă și glorie lui Dumnezeu. Isus te cheamă să strălucești (Marcu 4:21-23 / Matei 5:13-16).
Nu doar că te cheamă, ci și expune absurditatea de a fi creștin și a nu lumina. Fiindcă „Oare lampa este adusă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat?”. Este absurd! La fel de absurd cum este să fii creștin și să nu strălucești, sau să o faci doar acolo unde deja este lumină. Suntem chemați să strălucim în întuneric, să-L slujim pe Dumnezeu slujind și iubind oamenii din jurul nostru, care se află în întuneric.
Suntem chemați să înțelegem că închinarea este mult mai mult decât ceea ce facem în biserică. Pavel ne îndeamnă în Romani 12:1, în consecința harului arătat de Dumnezeu față de noi, să ne jertfim trupurile noastre, sacrificând „animalul” din noi în fiecare zi, renunțând la dorințele noastre, punând pe primul loc intențiile lui Dumnezeu și aceasta va fi o închinare duhovnicească.
De fapt, prima dată când apare cuvântul „închinare” în Scriptură, este atunci când Avram, împreună cu fiul său promis, urcă pe munte ca să se închine lui Dumnezeu sacrificându-l pe Isaac (Geneza 22:5). Pentru Avram, închinarea însemna o renunțare profundă la toate aspirațiile și dorințele lui de dragul lui Dumnezeu.
Oare cum înțelegem noi închinarea?
În Mica 6:6-8 Dumnezeu transmite poporului, căci mai mult decât formalisme, mai mult decât arderi de tot, vite, berbeci, râuri de unt de lemn, mai mult decât programe, predici și cântări interpretate în mod perfect, Dumnezeu dorește să ne închinăm Lui făcând dreptate, arătând milă cu toată smerenia. Pentru că dovada faptului că am înțeles mila pe care Dumnezeu și-a arătat-o față de noi, este că și noi arătăm milă la rândul nostru, în primul rând, milă față de oamenii care zac în păcat și se îndreaptă înspre iad.
Alister McGrath spunea: „Dacă îți pasă de ceva cu adevărat, nu îl vei păstra doar pentru tine!”. Dacă ne pasă de Hristos cu adevărat, nu Îl vom păstra doar pentru noi.
